Centrul de Instruire

E.ON Moldova Distribuţie oferă, prin intermediul Centrului de Instruire, servicii de instruire în vederea formării şi pregatirii electricienilor.

Situat în municipiul Suceava, Centrul de Instruire dispune de o clădire cu trei etaje care cuprinde trei săli de curs, patru laboratoare, sală de şedinţe, centru copiere, birou instructori, arhivă, bibliotecă, laborator grupuri electrogene şi sudură, două poligoane exterioare: pentru reţea medie tensiune-joasa tensiune şi pentru staţii înaltă tensiune/medie tensiune. Centrul mai dispune şi de 5 spaţii de cazare cu 15 locuri.

Primul curs s-a desfăşurat în decembrie 2006, iar modernizarea Centrului s-a finalizat în anul 2007 când au început şi instruirile periodice ale personalului din cadrul companiei noastre.

Activitatea Centrului este susţinută de lectori cu experienţă în domeniul energetic, calificaţi ca formatori şi are colaborarea specialiştilor din E.ON. Lectorii Centrului de Instruire sunt implicaţi în proiecte de voluntariat şi responsabilizare în domeniul energetic în şcoli, practica studenţilor, precum şi prezentări de aparataj şi tehnică nouă în colaborare cu producătorii de echipamente.

E.ON Moldova Distribuţie dispune de resursele necesare pentru a extinde oferta prezentată, în funcţie de cerinţele clienţilor. Astfel, răspundem cu profesionalism şi deschidere la sugestiile şi propunerile Dvs ce le puteţi transmite accesând detaliile de contact prezentate.