Înapoi la listă

E.ON România şi Gică Popescu lansează proiectul E.ON

Fun Factory - Fotbal şi distracţie în familie

E.ON România sărbătoreşte Ziua Copilului în Bucureşti prin fotbal şi distracţie în familie. Alături de fostul mare internaţional român Gheorghe Popescu, E.ON lansează la sfârşitul acestei luni, în premieră în România, proiectul ”E.ON Fun Factory”, care îşi propune să treacă dincolo de performanţă, pentru a redescoperi plăcerea autentică a fotbalului alături de cei dragi.

Dorim să promovăm astfel o perspectivă nouă asupra fotbalului, din convingerea că pasiunea pentru sportul-rege ne poate aduce mai aproape unii de alţii, indiferent de vârstă sau talent. Fotbalul în familie înseamnă relaxare, distracţie şi mai ales plăcerea petrecerii unor clipe de neuitat.

”Fotbalul este poate prea des privit în zilele noastre doar prin prisma performanţei sportive, a succesului sportiv. Ne amintim cu nostalgie majoritatea dintre noi de bucuria unui meci de fotbal în curtea şcolii. Cred că trebuie să redescoperim bucuria jocului în sine. M-am implicat alături de E.ON România în proiectul ”E.ON Fun Factory” tocmai pentru că promovează o nouă perspectivă asupra fotbalului”, a declarat Gheorghe Popescu.

Proiectul ”E.ON Fun Factory” se va desfăşura în perioada iulie-august 2010 la Cluj-Napoca şi Iaşi, în colaborare cu comunităţile locale, pentru a oferi pe perioada vacanţei de vară o alternativă inovativă de petrecere a timpului liber în familie prin intermediul fotbalului. Proiectul va cuprinde şi o componentă-liant între energia familiei şi domeniul energiei şi al eficienţei energetice.

Primul eveniment al proiectului va avea loc sâmbătă, 29 mai a.c., în Parcul Copilului din Bucureşti, unde, începând cu orele 16.00, sunt aşteptate cât mai multe familii pentru a petrece o după-amiază relaxantă şi distractivă alături de Gică Popescu, prin jocuri, concursuri, premii, autografe, fotografii speciale şi mai ales prin fotbal în familie.

Prin susţinerea sportului, compania E.ON investeşte în dezvoltarea comunităţilor locale, din dorinţa de a adăuga un plus de valoare experienţelor şi proiectelor comune menite să aducă energia, apropierea şi entuziasmul între membrii aceleiaşi comunităţi.